Antena 3 CNN Actualitate Rivalii lui Clămparu s-au îmbogăţit. Şapte proxeneţi români i-au preluat teritoriile şi afacerile

Rivalii lui Clămparu s-au îmbogăţit. Şapte proxeneţi români i-au preluat teritoriile şi afacerile

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 23:10 23 Iun 2012 Modificat la 23:10 23 Iun 2012
Rivalii lui Clămparu s-au îmbogăţit. Şapte proxeneţi români i-au preluat teritoriile şi afacerile
Foto: Mediafax
Cu Clămparu în puşcărie, rivalii lui se îmbogăţesc. Şapte proxeneţi români i-au preluat teritoriile, dar şi afacerile, care au mers ca unse până i-au descoperit poliţiştii madrileni.

Bărbaţii au ajuns după gratii, mai ales că tinerele pe care le exploatau, şi ele românce, erau nişte copile. Cea mai mică abia a împlinit 14 ani.

Aceste tinere aparţin clanului "Brigada neagră", organizaţia care a preluat afacerile lui Clămparu. Fetele îşi ştiu bine lecţia, învăţată încă de pe vremea celui supranumit "Cap de porc" şi au profit maxim şi comunicare minimă.

Timp de mai multe săptămâni, agenţi sub acoperire ai poliţiei spaniole au ţinut sub observaţie zona Marconi, de la periferia Madridului. E zona unde Clămparu pusese bazele uneia dintre cele mai mari afaceri cu prostituate din Europa. Asta până anul trecut, când, în mod absolut şocant, s-a predat poliţiei din Madrid.

Acum, pe acelaşi teritoriu, încerca să se impună clanul rival. Afacerea e la fel: tinere aduse din România şi obligate să se prostitueze.

Suma minimă pe care fiecare prostituată trebuia să o aibă până la sfârşitul zilei era de 200 de euro. Regula li se aplica tuturor, fără excepţie. Şi ca să se asigure că totul merge perfect, pe sistemul moştenit de la Clămparu, capii reţelei le controlau pe românce din oră în oră.

Poliţiştii au arestat şapte membri ai reţelei şi mai multe tinere românce, majoritatea minore. Una dintre ele are 14 ani şi este chiar fata unuia dintre şefii reţelei.





×
x close