Potrivit procurorului Cătălin Borcoman, purtător de cuvânt al DIICOT Braşov, şapte dintre cele 11 persoane audiate în cursul zilei de luni au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca în jurul orei 16.00 să fie prezentate Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, informează Mediafax.
Procurorii DIICOT efectuează opt percheziţii domiciliare pe raza municipiului Braşov, în cadrul unei acţiuni de anihilare a unei grupări de trafic de carne vie.
Potrivit DIICOT, liderul grupării, Dodo Ferenc (41 de ani), deţinea un club privat, situat în municipiul Braşov, în incinta căruia clienţii întreţineau raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.
Cei 14 copii, majoritatea minori, erau racolaţi din mai multe orfelinate şi obligaţi să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi.
Unul dintre suspecţi este un cunoscut medic din Braşov. Horaţiu Rus (43 de ani), profitând de calitatea sa de medic în cadrul unui spital din municipiul Braşov, a întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu două victime de sex masculin, minore, aflate sub tratament medical.
Cercetările în cauză au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov, IPJ Braşov - Serviciul de Investigaţii Criminale, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către DOS Braşov.