La începutul anilor `90, câteva reportaje şocau planeta. Atunci am aflat că România avea 400 de mii de copii care creşteau în orfelinate insalubre, abuzati, înfometaţi, traumatizaţi.
De la o poveste de groază a pornit un fenomen de succes. Doi străini au construit lângă Oradea 16 vile elegante în care au cazat cupluri care voiau să devină părinţi de profesie. Astfel au fost salvaţi sute din acei copii fără viitor.
O singură familie a crescut şi câte 30 de orfani, iubindu-i pe toţi la fel şi dându-le şanse egale. După 20 de ani, părinţii de profesie au ajuns bunici, iar copiii oameni mari cu studii prin occident.