Alături de armata română, vor defila şi militari din Franţa, Turcia, Polonia, Statele Unite şi Republica Moldova.
---
Parada de Ziua Naţională de anul acesta va avea loc în Piaţa Constituţiei, şi nu la Arcul de Trumf aşa cum ne-am obişnuit anii trecuţi. La aceasta oră, militarii repetă în Piaţa Constituţiei.
---
Parada de Ziua Naţională de anul acesta va avea loc în Piaţa Constituţiei, şi nu la Arcul de Trumf aşa cum ne-am obişnuit anii trecuţi. La aceasta oră, militarii repetă în Piaţa Constituţiei.
Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor participa luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Tot în Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, va avea loc luni, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Începând cu ora 18.00, militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - B-dul Regina Elisabeta - B-dul Eroilor Sanitari - Şoseaua Cotroceni - B-dul Iuliu Maniu - B-dul Vasile Milea - B-dul Timişoara.
De asemenea, se vor organiza ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.
Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.
Restricţii în trafic
Astăzi intră în vigoare restricţiile generale în trafic. Potrivit Brigăzii de poliţie Rutieră a Capitalei, circulaţia va fi restricţionată până pe 1 Decembrie, între orele 5.00 dimineaţa şi 14.00, pe toate arterele care încojoară Palatul Parlamentului, dar şi pe străzile adiacente. În weekend vor avea loc şi repetiţiile militarilor care vor participa la parada de 1 Decembrie.
Poliţiştii au pregătit deja rutele ocolitoare pe care şoferii sunt îndemnaţi să le folosească: Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - Calea Victoriei, Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Ştirbei Vodă - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei, sau Calea Rahovei - str. C-tin Istrate - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - Piaţa Unirii.