Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, vineri, că se bucură că "rezolvarea" în cazul Hotărârii de Guvern privind UMF "a venit din zona juridică şi nu politică", informează
Mediafax.
"Sentinţa nu face decât să confirme că Hotărârea de Guvern nu era aplicabilă în acest moment în universitate. Din punct de vedere tehnic, existau probleme tehnice majore, insurmontabile chiar. Mă bucură faptul că rezolvarea a venit din zona juridică, nu politică, pentru că trăim într-un stat de drept", a spus rectorul UMF din Târgu Mureş.
El a precizat că, după aprobarea HG privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul UMF Târgu Mureş, a avut discuţii cu cadrele didactice maghiare despre variantele optime de implementare.
Rectorul a precizat că existau probleme în legătură cu procedurile care urmau aprobării HG, problema studenţilor maghiari deja înmatriculaţi şi organizarea noii structuri.
"Problema cea mai mare se referea la studenţii deja înmatriculaţi - dacă să fie înscrişi la noua facultate sau nu. De asemenea, erau probleme în legătură cu organizarea cadrelor didactice în noua structură, procedurile de alegeri, în departamente, au mers cu o viteză mai mare decât prevedea HG", a mai spus Azamfirei.
Întrebat dacă există cadre didactice care să fi optat între a preda la noua facultate sau la cele unde sunt în prezent angajate, rectorul UMF Târgu Mureş a arătat că a fost elaborat doar un formular pentru exprimarea opţiunii, dar acesta nu a fost implementat încă.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, vineri, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.