Antena 3 CNN Actualitate Recordul iernii: Minus 26 de grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc şi Joseni

Recordul iernii: Minus 26 de grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc şi Joseni

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 09:43 04 Feb 2014 Modificat la 09:43 04 Feb 2014
Recordul iernii: Minus 26 de grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc şi Joseni
Foto: coldclimategardening.com
La staţiile meteo din Miercurea Ciuc şi Joseni s-au înregistrat, în noaptea de luni spre marţi, minus 26 de grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută valoare măsurată în această iarnă, potrivit Agerpres.
 
Meteorologul Petho Devay Ildiko, de la Centrul Meteo Local Târgu Mureş, a declarat că toată noaptea a fost foarte frig în cele două localităţi, înregistrându-se valori de minus 24 şi minus 25 de grade, iar temperatura de minus 26 de grade consemnată reprezintă o nouă minimă a acestui sezon. 
 
Şi la Topliţa a fost foarte frig, mercurul termometrelor arătând o minimă de minus 20 de grade Celsius.
 
La Odorheiu Secuiesc şi Bucin, datorită fenomenului de inversiune termică s-au înregistrat doar minus 4 grade Celsius. 
 
Potrivit prognozelor, temperaturile vor fi scăzute şi în zilele următoare, dar este puţin probabil să coboare sub valoarea de minus 26 de grade Celsius.
 
Locuitorii din Harghita sunt obişnuiţi cu iernile lungi şi cu temperaturile foarte scăzute. 
 
Minima absolută a lunii februarie, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat în anul 1987, când mercurul termometrelor a coborât până la minus 35,2 grade Celsius.

×
x close