La nivel central însă, nimeni nu ştie exact care este situaţia, pentru că nu s-au cerut statistici.
În acest moment, 24.598 de copii se află în total în instituţii de protecţie socială din România. Statisticile cutremurătoare şi sesizările numeroase nu au trezit până acum interesul autorităţilor.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale are în plan să rezolve aceste probleme, însă abia peste 5 ani.
Dincolo de numărul şocant de decese semnalat în raport, mii de copii din orfelinate sub supuşi zilnic abuzurilor, arată reprezentanţii ONG-ului.
De cele mai multe ori, conducerea acestor instituţii de protecţie socială refuza să permită accesul jurnaliştilor, tocmai pentru a masca neregulile. În acest sens, Centrul de Resurse Juridice a înaintat la Parlament un proiect de lege pentru a supraveghea calitatea vieţii copiilor.