Antena 3 CNN Actualitate Reacţia lui Ion Iliescu la redeschiderea dosarului mineriadei

Reacţia lui Ion Iliescu la redeschiderea dosarului mineriadei

1 minut de citit Publicat la 16:06 05 Feb 2015 Modificat la 16:06 05 Feb 2015
iliescu.jpg
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că nu are nicio problemă dacă istoricii sau cei interesaţi analizează dosarele mineriadei din 13-15 iunie 1990. Acesta a refuzat să se pronunţe în legătură cu redeschiderea dosarului mineriadei.

Fostul şef de stat crede că redeschiderea dosarului nu îl vizează şi că nu îl va afecta în vreun fel. "Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva" a precizat Ion Iliescu.

El a mai spus că "fenomenele şi manifestările" care au avut loc în 13-15 iunie 1990 au constituit "factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti". Fostul preşedinte consideră că e "firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problema".

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis după ce procurorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente. Urmează ca Instanţa Supremă să hotărască dacă va confirma decizia.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului. CEDO sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.
Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.
 

×
x close