Proiectul Legii Sănătăţii distruge sistemul integrat de urgenţă care rezolvă cazurile foarte grave, asigură o parte din sistemul de siguranţă naţională şi de apărare a României împotriva dezastrelor, a declarat duminică subsecretarul de stat, Raed Arafat.
Arafat şi Comisia de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii au analizat noul proiect al Legii Sănătăţii supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie. La final, a fost redactat un document cu punctul de vedere al Comisiei privind noul sistem de urgenţă.
Una dintre concluziile specialiştilor ar fi că sistemul integrat de urgenţă va fi distrus. Mai exact, dispar noţiunile de public şi privat, conceptul de lucru în cazurile foarte grave fiind „competiţia comercială”. Mai simplu spus, bătălia pentrui bani, în locul misiunii de salvare de vieţi.
„Cine dă afară pe cine şi cine câştigă piaţa faţă de cine” a declarat duminică Arafat, pentru Mediafax. Acesta a adăugat că cel mai mare risc prin noul proiec este acela că va fi distrus un sismte care acum funcţionează bine.
„Al doilea risc este împrăştierea personalului, aşa încât să nu mai avem servicii de calitate nici în public, nici în privat, pentru că personalul este foarte puţin. În unităţile de primiri urgenţe avem lipsă de 42% la medici, iar la ambulanţelă, 20 – 25% din totalul de personal”, a arătat Arafat.
Ba mai mult, fondurile pentru asistenţă medicală de urgenţă sunt la acelaşi nivel şi în 2012.
"Dacă aceeaşi sumă trebuie să fie împărţită cu alte 10-20-30 de servicii private, niciuna nu va putea face decât anumite bucăţi din sistem. Şi mai apare un risc, reacţia la calamităţi va fi necontrolată, e standardizată şi ineficientă. Doar la un accident, dacă o să apară dintr-o dată trei furnizori concurenţi şi în final au de dus un singur bolnav pentru că doi nu vor să meargă la spital, firmele se bat între ele cine ia bolnavul. Pentru că va deconta numai cine va lua bolnavul", a adăugat subsecretarul de stat.