Totodată, Arafat a declarat că nu vede greşeli majore în intervenţie.
"A fost o ambarcaţiune a Ministerului Transporturilor care nu a fost alertată. Ea este funcţională numai pe perioada sezonului estival, atunci est resursă de intervenţie. După sezonul estival, maximum 1 octombrie, această ambarcaţiune intră în conservare. Vreau să se înţeleagă că nu a fost o neglijenţă că nu a fost alertată, pentru că ea nu mai figurează ca resursă de intervenţie", a precizat secretarul de stat.
"S-a pus problema că de ce prima victimă, respectiv colega noastră medic, a fost scoasă din lac cu o barcă de pescari. Vreau să se observe, şi am verificat acest lucru foarte concret cu colegii de la ISU, că în barca cu care a fost adusă colega noastră a fost un pompier paramedic care făcea resuscitare, ceea ce înseamnă că la faţa locului erau pescari şi pompieri", a mai spus Raed Arafat.
GREŞELILE care au îngheţat orice speranţă de salvare. Unde s-au împotmolit salvatorii
"Primele două victime au fost scoase din lac de pompieri, următoarele două victime au fost scoase de scafandri de la Ministerul Apărării, care au lucrat în cursul nopţii în condiţii extrem de grele".
Iată principalele declaraţii ale lui Raed Arafat:
-La 16.11 a fost apelul la 112
-La 16.17 era sosită prima ambulanţă
-Forţele de intervenţie au reacţionat imediat
-Trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Este extrem de dureros
Toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD care s-a prăbuşit, luni după-amiază, în lacul Siutghiol şi-au pierdut viaţa, ultima persoană recuperată de scafandri, la aproximativ 12 ore de la prăbuşirea aparatului de zbor, fiind asistenta medicală, care era însărcinată.
Elicopterul SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol luni după-amiază, în jurul orei 16.10, după ce transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", unde alimentase cu combustibil.
Ce spune ROMATSA despre elicopterul prăbuşit: "Condiţiile meteo erau bune, iar vizibilitatea de peste 6 km"
Mai mulţi martori ai accidentului aviatic au spus că imediat după prăbuşirea aparatului de zbor s-au auzit strigăte de ajutor şi a durat câteva zeci de minute până la sosirea primei ambarcaţiuni de salvare. Martorii au spus, de asemenea, că primele echipaje ajunse la locul tragediei au venit nepregătite.