Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Serviciile de informaţii au un rol esenţial în povestea cu românul răpit în Burkina Faso

Radu Tudor: Serviciile de informaţii au un rol esenţial în povestea cu românul răpit în Burkina Faso

2 minute de citit Publicat la 08:33 19 Mai 2015 Modificat la 08:33 19 Mai 2015
radu.jpg
Realizatorul emisiunii "Punctul de Întâlnire", Radu Tudor, a explicat că zona în care a avut loc răpirea românului este o zonă sensibilă, instabilă, în care se fac eforturi mari internaţionale pentru stabilitate. 
 
"Afilierea la ISIS şi practica unor grupări din vestul Africii îngrijorează, în mod evident. Acela este un spaţiu al instabilităţii. Este un spaţiu în care Franţa a realizat mai multe incursiuni pentru a combate instabilitatea accentuată. Din păcate, există o tradiţie cu bătălii politice, şi iată, şi pentru reţele fundamentaliste. Există avertismente foarte serioase, oamenii îşi asumă nişte riscuri foarte, foarte mari. Probabil contractele sunt atât de bune încât tentaţia este mai puternică decât ameninţarea."
 
De asemenea, Radu Tudor a explicat că aceste reţele sunt de obicei bogate, au acces la bani şi resurse şi occidentul încearcă deja de ani buni să stabilizeze zona.
 
"În multe din statele respective sunt zeci de grupări de crimă organizată, care s-au afiliat la ISIS şi Al-Qaida, ele sunt alimentate de contrabandă, de lovituri împotriva unor mine foarte bogate sau compounduri petroliere. La fel ca în multe alte ţări bogate din Africa, există şi o prezenţă masivă occidentală, dar şi grupări de crimă organizată şi multe reţele teroriste. Sunt bogate, au acces la bani şi adoptarea ideologiei fundamentaliste nu face decât să completeze un tablou de coşmar."
 
Totodată, Radu Tudor a arătat că este posibil ca românul răpit la 4 aprilie să nu fi fost răpit chiar de această grupare. 
 
"Este foarte posibil ca cetăţeanul român să nu fi fost în mâinile acestei grupări de la început. E posibil ca nişte grupări de tuaregi, afiliate unor organizaţii fundamentaliste să fi pus în practică acest plan de răpire şi apoi să fi fost predat unei organizaţii teroriste. La fel ca în cazul răpirii jurnaliştilor. Executanţii răpirilor nu sunt întotdeauna nişte fundamentalişti, dar având trofee importante ce cetăţeni occidentali."
 
"Există o celulă de criză la MAE, din care fac parte diplomaţi dar şi reprezentanţi ai serviciilor secrete. S-a menţinut un contact constant cu Burkina Faso şi ţările aliate din Europa. România se bazează pe puterea serviciilor secrete franceze, dar este un hazard, nu ai de unde să ştii cum va reacţiona liderul unei organizaţii teroriste. Sunt convins că autorităţile române încearcă, prin intermediul celor din Burkina Faso, să stabilească o legătură cât de cât cu organizaţia asta, să încerce să negocieze eliberarea românului. Eu sper că resursele umane şi contactele puternice în rândul serviciilor occidentale le va permite să intre în dialog cu reţeaua şi să negocieze eliberarea. Un stat membru NATO, când este implicat într-un astfel de moment delicat, în acel moment se activează toate relaţiile de prietenie", a conchis Radu Tudor.
 

×
x close