„Despre paralela Frunzăverde+Stănişoară versus Kovesi, ar fi ceva de spus. Cei doi politicieni veniţi (din convingere sau oportunism) din tabăra lui Băsescu în cea a USL au renunţat la obedienţa faţă de Cotroceni. Kovesi nu. Asta e prima diferenţă. A doua e că Frunzăverde şi Stănişoară, cu toate păcatele lor din trecut, nu patronează o instituţie şi nisţe metode batjocoritoare la adresa statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Kovesi va face în continuare la DNA toate porcăriile pe care le-am văzut la Morar în ultimii ani, totul culminând cu imensa mizerie numită <ancheta de la Suraia> în legătură cu votul le referendum. Kovesi va decide pentru o ţară întreagă, cei doi foşti pedelişti au un cuvânt de spus doar în PNL. Dacă premierul înţelege aceste mici/mari diferenţe, e bine. Dacă nu, atunci să coabiteze liniştit cu Băsescu”, scrie Radu Tudor, pe blog.
Jurnalistul subliniază în final că nici el, şi nici Antena 3 nu au o miză personală în chestiunea numirii procurorilor-şefi.
„Dar să nu vină să se plângă Ponta&co în cazul în care Kovesi va aresta (numai) din USL, cum a făcut în ultimii 8 ani. Mai ales în anul prezidenţialelor – 2014. Pentru o televiziune, orice arestare a unui politician e prilej de audienţă bună. Aşadar, în legătură cu orice efect al coabitării, nu pot spune decât: să fie primit!”, scrie jurnalistul, care adaugă în post scriptum că apreciază în tot dialogul de la distanţă cu Ponta faptul că acesta îşi păstrează calmul.
„E un lucru demn de menţionat la aspecte pozitive, după 8 ani petrecuţi cu dilimanul-şef”, conchide Radu Tudor.
Răspunsul jurnalistului Antena 3 Radu Tudor vine după afirmaţiile premierului.
„Eu o să fiu întotdeauna solidar cu colegii liberali şi când vor lua ei decizii controversate, eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnii Frunzăverde şi Stănişoară care au fost mult mai apropiaţi de Traian Băsescu decât a fost Kovesi şi eu nu o pun vicepreşedinte la PSD, să stea liniştiţi liberalii pe tema asta. Eu îi susţin, dar am responsabilitatea guvernării ţării până la anul când domnul Antonescu devine preşedinte şi trebuie să aibă o ţară pe care să o conducă. Nu vreau să stăm în blocaj. Eu vreau să deblochez probleme. În viaţă iei decizii care îl nemulţumesc pe un jurnalist. Asta e viaţa”, a declarat premierul Victor Ponta, vineri, la Antena 3.
Citeşte şi Radu Tudor răspunde ironiilor lui Ponta cu privire la Antena 3: Face aceleaşi "glumiţe ieftine" ca Năstase când era premier
Vezi aici înregistrarea integrală a emisiunii La ordinea zilei, în care premierul Victor Ponta a făcut declaraţiile amintite