Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Băsescu trăieşte din cifre şi grafice. Nu vede preţul plătit de români pentru politica sa "aventurieră"

Radu Tudor: Băsescu trăieşte din cifre şi grafice. Nu vede preţul plătit de români pentru politica sa "aventurieră"

<1 minut de citit Publicat la 19:36 26 Apr 2013 Modificat la 19:36 26 Apr 2013
Radu Tudor: Băsescu trăieşte din cifre şi grafice. Nu vede preţul plătit de români pentru politica sa &quot;aventurieră&quot;
Jurnalistul Radu Tudor a declarat în ediţia de vineri seară a emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3, că Traian Băsescu "trăieşte din cifre şi grafice", fără a cunoaşte cu adevărat care este preţul pe care cetăţenii României l-au plătit pentru politica sa "aventurieră".

Întrebat cum comentează ieşirea publică de vineri seară a preşedintelui Băsescu, Radu Tudor a răspuns că acesta a avut un "mesaj cinic, revoltător şi uşor periculos pentru un politician din UE".

Realizatorul "Punctul de întâlnire" a amintit că, printre efectele "guvernării" Băsescu se numără cei peste 200 de mii de şomeri din sistemul privat, zeci de mii de concedieri la stat, prăbuşirea puterii de cumpărare şi cea mai mare datorie publică şi privată din istoria modernă a României.

"Dacă ăsta este preţul pe care trebuie să îl plătească toţi cetăţenii României pentru politica aventurieră a lui Băsescu şi pentru ceea ce numeşte el salvarea statului înseamnă că e o ruptură dramatică între ce trăieşte cetăţeanul de rând şi ceea ce vede Traian Băsescu de pe Ceahlăul de la Cotroceni", a comentat Radu Tudor.


×
x close