Antena 3 CNN Actualitate PSD-istul Sebastian Ghiţă, făcut nabab de stat. Omul de afaceri a garantat cu viitoare credite luate de la bănci

PSD-istul Sebastian Ghiţă, făcut nabab de stat. Omul de afaceri a garantat cu viitoare credite luate de la bănci

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 07:45 13 Mar 2013 Modificat la 07:45 13 Mar 2013
PSD-istul Sebastian Ghiţă, făcut nabab de stat. Omul de afaceri a garantat cu viitoare credite luate de la bănci
Foto: Agerpres
Sebastian Ghiţă a păcălit statul să-i plătească la timp toate contractele de zeci de milioane de euro, deşi deputatul PSD a garantat cu veniturile actuale, dar şi cu viitoare creditele luate de la bănci.

Astfel, instituţiile statului au devenit debitoare în numele lui Sebastian Ghiţă, în timp ce omul de afaceri nu mai are nicio responsabilitate şi se bucură de bani. O firmă care nu are relaţiile lui Ghiţă în ministere riscă să nu fie plătită la timp şi poate intra chiar în insolvenţă.

Conform Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, Asesoft International SA şi-a cesionat toate încasările prezente şi viitoare pentru a-şi deschide o linie de credit. Printre încasările firmei se regăsesc şi cele din contracte încheiate cu statul. Instituţiile de stat cu care Asesoft International SA a încheiat contracte au devenit debitoarele băncii. Iar dacă nu-l plătesc pe Ghiţă, intră în conflict cu banca.

Printre debitori se află Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, instituţie subordonată Ministerului de Finanţe. Pe listă se mai află şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Autoritatea Navală Română şi Jandarmeria Română.

Cu toate aceste instituţii, Asesoft International SA a încheiat contracte de zeci de milioane de euro. În 2010, Asesoft International SA a încheiat contracte cu statul de aproximativ 116 milioane de lei, în timp ce întreaga cifră de afaceri a companiei în 2009 a fost de 84 de milioane de lei.

Printre debitorii ale căror creanţe au fost cesionate de către Asesoft International SA se numără şi câteva firme private care au avut şi au relaţii de afaceri cu compania lui Ghiţă.


Instituţii ale statului, datoare la bancă din cauza lui Ghiţă

1. Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare
2. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
3. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
4. Autoritatea Navală Română
5. Jandarmeria Română
Sursa: Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare






×
x close