Cadrele medicale şi personalul auxiliar de la Spitalul de Urgenţă Judeţean Călăraşi au declanşat miercuri un protest spontan la locul de muncă şi reclamă faptul că li s-au diminuat salariile în mod nelegal cu sume cuprinse între 200 şi 300 de lei.
'Este o nedreptate faptul că ni s-au diminuat salariile numai în rândul cadrelor medicale şi auxiliare şi restul personalului nu. Dacă este criză, e pentru tot spitalul. Noi considerăm că măsurile trebuiau luate pentru toată lumea, nu numai pentru noi. Mi se pare că nu e corect. Două, trei milioane jumătate (lei vechi, n.r.) ni se pare foarte mult' a spus una dintre protestatare.
Angajaţii spitalului spun că nu vor încheia protestul decât atunci când se vor remedia problemele cu care se confruntă, precizează Agerpres.