Angajaţii de la Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, au blocat DN 65 B, care face legătura cu autostrada Bucureşti-Piteşti, supăraţi că nu şi-au mai primit salariile şi că ar urma să fie disponibilizaţi. Protestul are loc în dreptul Vămii din Piteşti.
La faţa locului au venit reprezentanţii Jandarmeriei Argeş, care încearcă să îi determine pe oameni să părăsească şoseaua. La un moment dat, o parte a protestatarilor s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar la ora transmiterii acestei ştiri reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi poartă negocieri cu salariaţii şi încearcă să-i determine să părăsească şoseaua.
Protestatarii scandeză: "Vrem să muncim!", "Nu vrem să murim!", "Nu vrem şomaj!", "Demisia!".
Oamenii spun că au recurs la proteste în condiţiile în care în unitate se fac liste pentru disponibilizări.
"Suntem supăraţi deoarece am înţeles că este ultima zi în care se fac listele cu disponibilizări. Vrem locurile noastre de muncă, vrem ca petrochimia să repornească, să ne primim banii, avem restanţe salariale pe trei luni şi nu vrem să fim daţi afară printr-o decizie incorectă, planul de reorganizare al activităţii nefiind aprobat către Adunarea Generală a creditorilor", a spus unul dintre protestatari.