Peste 1000 de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română protestează în acest moment, refuzând să mai lucreze. Oamenii sunt nemulţumiţi de diminuarea programului de lucru şi implicit a salariilor.
Aceştia se tem că vor fi daţi afară şi au intrat în grevă.
Peste 20 de oficii poştale din Capitală au întrerupt lucrul, iar protestul se extinde. În prezent, factorii poştali de la oficiile 39, 7, 77, 4, 10, 19, 82, 61, 53, 57, 76, 37, 24, 69, 9, 67, 30, 27, 74, 75 şi de la magazia Odoarei stau în faţa oficiilor poştale, refuzând să plece pe teren.
Poşta Română este una dintre companiile scoase la privatizare în această primăvară. Are peste 7.000 de oficii poştale şi 32.000 de angajaţi.
Numărul de angajaţi ai Poştei Române şi salariile din companie vor scădea în perioada următoare, ca urmare a diminuării volumului de prestaţii poştale, la nivel naţional şi internaţional, potrivit operatorului de profil, deţinut de Ministerul Comunicaţiilor.
Conducerea Poştei Române, de comun acord cu salariaţii, caută soluţii pentru a păstra echilibrul între drepturile salariale şi volumul de muncă.
Citeşte şi:
Poşta Română face economii. Poştaşii nu vor mai fi plătiţi pentru opt ore, ci pentru şase sau chiar patru ore pe zi