Sute de poştaşi din toată ţara protestează joi, în faţa sediului Poştei Române din Bucureşti, dar şi în faţa prefecturilor din mai multe judeţe, nemulţumiţi că le-au fost tăiate salariile şi că, în ultima vreme, au fost disponibilizaţi aproape 3.000 de angajaţi.
Poşta Română a anunţat deja că va închide 1.300 de ghişee în ţară şi va disponibiliza 1.000 de angajaţi.
În Capitală, aproximativ 50 de sindicalişti din Poşta Română, purtând cagule şi măşti pe feţe, protestează joi, la sediul companiei, cerând plata drepturilor salariale aşa cum au fost negociate, acordarea zilelor libere cuvenite şi demiterea conducerii dacă nu creşte veniturile CNPR cu 8-10 la sută în 2013.
Cei 50 de protestatari care s-au adunat în faţa sediului Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) strigă "Demisia" şi au pe feţe cagule şi măşti craniu.
Printre revendicările sindicaliştilor din Poşta Română se numără "încetarea prigoanei de tip bolşevic declanşată de actuala conducere a Companiei Naţionale Poşta Română împotriva tuturor salariaţilor care nu au fost prezenţi la serviciu în 12 februarie" şi obligarea de către statul român a directorului general şi a directorilor executivi să crească, prin politica lor managerială, veniturile CNPR cu 8-10% în 2013 faţă de 2012, cu prime trimestriale de creşte de 2-3% şi demiterea lor în cazul în care nu ating aceste obiective.
Simultan cu protestul din Capitală, sute de angajaţi ai Poştei au pichetat sediile unor prefecturi din ţară, în semn de protest faţă de reducerile de personal, salariile mici şi condiţiile grele de lucru, unii dintre ei purtând cagule şi măşti pe feţe.
La Cluj, peste 100 de angajaţi ai Poştei au pichetat, joi, Prefectura Cluj, cu cagule şi măşti pe feţe, în semn de protest faţă de măsurile conducerii Companiei Naţionale Poşta Română de desfiinţare a unor subunităţi poştale din mediul rural şi de disponibilizare de personal, potrvit
Mediafax.Protestatarii aveau şi pancarte pe care scria "Locuri de muncă sigure", "Condiţii de muncă decente", "Nu proiectului de restructurare al CNPR făcut în staţia de metrou", "Goarna e un brand de ţară, nu lăsaţi Poşta să piară". Participanţii la protest au scandat lozinci de genul: "Hoţii" şi "Mincinoşii".
Liderul sindicatului Poşta Cluj, Carol Şinka, a declarat că angajaţii sunt nemulţumiţi de managementul conducerii CNPR.
"De ce purtăm cagule? Nu de frică, ci de revoltă şi scârbă faţă de bolşevismul conducerii CNPR care încearcă să îngrădească dreptul la proteste al angajaţilor. Suntem nemulţumiţi de managementul conducerii companiei care vrea să desfiinţeze subunităţi poştale din mediul rural şi să disponibilizeze personal. Aceasta în condiţiile în care directorul CNPR, Ion Smeianu, şi-a bugetat un salariu lunar de 7.500 de euro", a spus Şinka.
La Sibiu, aproximativ 20 de poştaşi au pichetat, joi, sediul Prefecturii, fără a purta cagule pe faţă, aşa cum anunţaseră liderii naţionali ai sindicatului din domeniu, oamenii protestând faţă de reducerile de personal, salariile "mizere" şi condiţiile grele de lucru.
Liderii sindicali susţin că în judeţul Sibiu numărul angajaţilor Poştei Române s-a redus, în ultimii ani, de la 800 la aproximativ 430.
Şi la Bistriţa-Năsăud, peste 50 de angajaţi ai Poştei Române au pichetat, joi, sediul Prefecturii, nemulţumiţi de restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română, dar şi de încălcarea Contractului colectiv de muncă.
Poştaşii s-au adunat la ora 8.00 în faţa Palatului Administrativ din Bistriţa şi au protestat timp de o oră, ei purtând pancarte pe care au scris: "Salarii decente, neamputate de interse politice", "Nu îngropaţi 150 de ani de activitate a Poştei Române", "Goarna e un brand de ţară, nu lăsăm ca el să moară", "Locuri de muncă sigure", "Dacă nu ne sprijiniţi, scrisori nu o să mai primiţi, iar peste puţină vreme, va veni un smeu cu ele".
La Covasna, aproximativ 50 de poştaşi din Sfântu Gheorghe au protestat, joi dimineaţă, între orele 8.00 şi 9.00, în faţa Prefecturii. Liderii de sindicat au citit revendicările pe care le au poştaşii, similare cu colegii lor din ţară, iar oamenii au scandat "Hoţii, hoţii!".
Şi la Buzău, circa 70 de poştaşi cu cagule pe faţă au protestat, joi dimineaţă, în apropierea Prefecturii, protestul fiind unul mut, doar cu afişarea unor pancarte prin care oamenii îşi exprimau nemulţumirea faţă de politica dusă de conducerea Companiei Poşta Română.
Potrivit reprezentanţilor Poştei Buzău, vizate de desfiinţare anul acesta sunt oficiile poştale din cartiere mari ale municipiului, dar şi 33 de ghişee din mediul rural.