Un cordon de jandarmi se află între grupul de protestatari şi carosabil, informează Mediafax.
Aproximativ 150 de persoane au protestat miercuri în faţa sediului Curţii Constituţionale din Palatul Parlamentului, în momentul în care judecătorii constituţionali au decis că Legea privind câinii fără stăpân, care permite eutanasierea câinilor din adăposturi care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, este constituţională.
După adoptarea legii în Parlament au fost organizate mai multe proteste, atât de către persoane care cer rezolvarea problemei câinilor maidanezi prin strângerea acestora de pe străzi, cât şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.