Dan Voiculescu contestase adeverinţa obţinută de Băsescu, aceea de necolaborare cu serviciul de informaţii comunist, iar instanţa i-a respins contestaţia.
Motivarea trebuia publicată, potrivit legii, la 30 de zile de la data deciziei, însă au trecut de atunci mai mult de 5 luni.
"Din 10 decembrie 2014 aştept motivarea hotărârii instanţei prin care este respinsă cererea mea de anulare a adeverinţei CNSAS din 2013 cu privire la colaborarea lui Băsescu Traian cu Securitatea. Deşi a recunoscut că a colaborat constant cu Securitatea, „dând un camion de note”, (deci NU!! o notă comercială, adresată directorului întreprinderii de comerţ exterior), în ciuda probelor şi mărturiilor neechivoce, CNSAS a continuat să încerce să-i spele trecutul lui Traian Băsescu", scrie Dan Voiculescu pe blogul personal.
Traian Băsescu a fost recrutat de Securitate în 1973. Potrivit unor dezvăluiri făcute de Antena 3, la 15 august 1979, dosarul de colaborator al lui Traian Băsescu a fost distrus, aşa cum reiese din Registrul jurnal pentru evidenţa reţelei informative din Constanţa şi din decizia CNSAS din septembrie 2006.