În România ar putea avea loc oricând un cutremur sub 7 grade, însă un seism puternic, care să depăşească această intensitate este aşteptat după 2062, iar mesajele care prevestesc sfârşitul lumii în anumite zile sau după anumite calendare sunt prostii, susţine prof. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, citat de
Mediafax.
"Sunt foarte liniştit în ceea ce priveşte cutremurele la noi în ţară. Avem o analiză pe mai bine de 600 de ani, iar pentru ultimii 300 de ani ştim tot ceea ce s-a întâmplat în această ţară. Sunt anumite lucruri care nu pot să se întâmple oricând vrem sau când umblăm noi cu probabilităţi. Eu, pe partea de analiză a cutremurelor, merg pe ceea ce s-a întâmplat, nu pe matematică sau pe fizică", a declarat Mărmureanu.
Profesorul a explicat că a determinat în urma unei analize a mişcărilor seismice din lume o perioadă de aproximativ 18 ani în care plăcile care influenţează România îşi vor intensifica activitatea, până atunci, "lucrează" Australia şi India.
"După 2022, urmează iar o perioadă de 18 sau 19 ani sau 17, cam aşa, care va fi, din nou, Africa. Africa nu a dat niciodată mai mult de 6-7 grade. Nu avem cum să avem cutremur foarte puternic la noi, pentru că sistemul este extrem de prins în Asia în Japonia. Să ştiţi că japonezii nu au scăpat de partea de cutremure pe partea vestică. Vor mai fi", a adăugat directorul onorific al INFP.
Legat de mesajele de genul "sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012 sau în 2013", profesorul Mărmureanu le consideră a fi prostii.
"Toate acestea sunt prostii. Singurul lucru pe care pot să-l transmit oamenilor este să nu creadă în ele. Apoi, în cazul unui cutremur, le recomand să rămână pe loc, să nu sară pe scări sau din bloc .Viitorul cutremur important nu va fi foarte puternic. Lucrul important este că un cutremur foarte puternic, peste şapte şi ceva, începe mişcarea pe verticală, care o simţi, şi după 10, 12, 15 secunde urmează mişcarea pe orizonatală, care transportă circa 76 la sută din energie Aici trebuie să fie atenţi. Dar este timp", a adăugat cercetătorul.
Potrivit lui Mărmureanu, în România există sisteme de alertare pentru centrala atomică, pentru Poliţie şi pentru alte instituţii.
"Cei care care preiau primul semnalul de cutremur sunt inspectoratele pentru situaţii de urgenţă", a precizat Mărmureanu.
În 2012, în Vrancea au fost înregistrate zece cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade), 26 aprilie (4 grade), 26 mai (4 grade), 6 iulie (4,4 grade), 12 iulie (4,3 grade), 31 august (4,1 grade), 9 septembrie (4 grade), 2 octombrie (4,2 grade) şi 1 decembrie (4,6 grade).