Procurorul general a spus că nu va face nici un pas înapoi şi că este hotărât să continue ancheta în dosarul de tentativă de omor calificat al lui Bercea Mondial. Acesta a adăugat că imediat ce va primi înştiinţarea, va face o contestaţie la Tribunalul Olt.
Procurorul a declarat pentru jurnalişti că fratele preşedintelui ţării, Mircea Băsescu nu este implicat în nici un fel în acest dosar.
„Toată lumea spunea că împotriva lui Sandu Anghel nu se ia nicio măsură, eu consider că mi-am făcut datoria, lucrez obiectiv, eu sunt persoana cea mai autorizată să vă spun că Mircea Băsescu nu are nicio implicare în acest dosar, Sandu Anghel nu a vorbit niciodată despre Mircea Băsescu. Eu nu ştiu de unde au apărut aceste zvonuri, nu ştiu care este motivul, dar voi solicita intervenţia CSM în acest caz"
De asemenea, acesta a adăugat că în dosar există "nume grele".
La Parchetul General de pe lângă Tribunalul Olt nu există un dosar în care să se efectueze cercetări legate de Mircea Băsescu pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Mascaţii au descins joi dimineaţă la locuinţele fraţilor lui Bercea Mondial. Peste 200 de poliţişti au percheziţionat 15 locuinţe ale familie interlopului.
Surse din cadrul anchetatorilor, citate de Adevărul, susţin că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar fi primit o mită de 300.000 de euro pentru a interveni în dosarul lui Bercea. Fratele lui Traian Băsescu ar fi urmat să primească încă 400.000 de euro, potrivit aceloraşi surse. Cercetările în acest caz sunt în desfăşurare.
Mircea Băsescu a declarat pentru Adevărul că nu crede că informaţia este reală. „Nu cred că un anchetator a făcut asemenea declaraţii", a precizat fratele preşedintelui, care a mai spus că niciodată nu a discutat cu Anghel Sandu sau cu vreo rudă a acestuia despre posibilitatea de a interveni el sau vreun membru al familiei sale în soluţionarea vreunui dosar. „Nu m-au interesat niciodată dosarele lui", a spus Mircea Băsescu.
Naşul Băsescu a revenit ulterior asupra primelor delaraţii şi a precizat că l-a întrebat totuşi pe Bercea despre dosarele sale, înainte să-i boteze nepoata. Interlopul i-ar fi spus că are şapte dosare închise cu neînceperea urmăririi penale.
Mircea Băsescu a mai spus că nu a discutat niciodată cu cumătrul său, Bercea Mondial, despre posibilitatea de a interveni el, sau vreun membru al familiei sale, în soluţionarea vreunui dosar.