Antena 3 CNN Actualitate Procurorul Emilian Eva, suspectat şi de corupţie

Procurorul Emilian Eva, suspectat şi de corupţie

1 minut de citit Publicat la 15:18 25 Iun 2015 Modificat la 15:18 25 Iun 2015
pppppppppp.jpg
Un afacerist cu cetăţenie româno-moldoveană îl acuză pe procurorul Emilian Eva, cel care a instrumentat dosarul Telepatia, de luare de mită, şantaj şi abuz în serviciu. Complice i-ar fi fost o avocată. În plângerile făcute la DNA, obţinute de adevarul.ro, afaceristul povesteşte că în perioada în care era cerectat de Emilian Eva, a fost forţat să să vândă un teren şi vila cu două etaje pe o sumă derizorie.

Ulterior acestei tranzacţii, mai spune afaceristul, dosarul său a fost preluat de colega de birou a lui Emilian Eva, care i-a comunicat că acuzaţiile au fost retrase, iar avocata a rămas proprietara vilei.

Acuzaţiile aduse procurorului care a instrumentat dosarul Telepatia vin însă la mai bine de un deceniu de la data la care ar fi avut loc. Afaceristul basarabean a explicat întârzierea cu care a formulat denunţul spunând că i-a fost teamă că procurorul Emilian Eva, fiind o persoană influentă, ar fi putut să-i însceneze alte dosare penale.

În cazul Telepatia, Emilian Eva a fost acuzat că a instrumentat un proces politic, că a pus presiuni asupra martorilor şi că a forţat-o pe angajata DNA Aurelia Nicolae să inventeze, din pix, un prejudiciu mare. Două plângeri au fost depuse la DNA împotriva lui Emilian Eva.

Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la Parchetul Tribunalului Iaşi şi la locuinţa procurorului Emilian Eva.


VEDEŢI AICI CE ACUZAŢII I SE ADUC PROCURORULUI

Citiţi şi: Radu Tudor: Acest individ extrem de dubios, Emilian Eva, a fost sancţionat de CSM

×
Etichete: Emilian Eva
x close