Update: Liviu Luca a părăsit Parchetul în libertate.
Procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru Liviu Luca şi Octavian Ţurcan. Liviu Luca a fost ridicat de la reşedinţa sa din Prahova unde a avut loc o percheziţie şi a fost adus la Parchet. Octavian Ţurcan a fost şi el la Parchetul General.
"Justiţie la televizor nu se poate!", a spus Ţurcan în timp ce intra în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Casa lui Liviu Luca a fost percheziţionată de anchetatori, informează Mediafax. Liviu Luca e acuzat de procurori că l-a ajutat pe Vântu să-i trimită lui Nicolae Popa sume de bani.
Liviu Luca a declarat reporterilor, la intrarea în sediul Parchetului, că nu cunoaşte acuzaţiile ce îi sunt aduse. Mai mult, el a spus că nu l-a văzut vreodată pe Nicolae Popa şi nici nu cunoaşte ceva despre vreo înţelegere cu privire la finanţarea în străinătate a fugarului.
Liviu Luca, la Parchet: Nu l-am văzut în viaţa mea pe Nicolae Popa
Între timp, Sorin Ovidiu Vîntu şi unul din şoferii acestuia, Alex Stoian, au fost reţinuţi de procurori. Cei doi sunt acuzaţi de favorizare a infractorului, respectiv complicitate la această infracţiune, în dosarul privind fuga fostului director Gelsor, Nicolae Popa.
La locuinţele acestora şi ale altor persoane s-au făcut percheziţii. Până în prezent, au avut loc percheziţii în zece locaţii.
Casa lui Liviu Luca, percheziţionată de anchetatori:
Antena3.ro