Antena 3 CNN Actualitate Privatizări făcute după modelul ICA. Sute de companii ar putea fi lichidate

Privatizări făcute după modelul ICA. Sute de companii ar putea fi lichidate

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:00 17 Oct 2014 Modificat la 22:00 17 Oct 2014
priv.jpg
Foto: captura Antena 3
În decizia de condamnare din „Dosarul Telepatia" - ICA, care a suscitat critici majore în societate, datorită execuţiei judiciare, a modului în care s-au respins toate probele şi s-a judecat la urgenţă pe timp de vacanţă judecătorească doar acest dosar, judecătorii Bogdan şi Mihalcea şi-au permis să afirme că în toate celelalte privatizări efectuate prin aceeaşi metodă a raportului de evaluare simplificat dată de HG 500/1994 ar fi trebuit să se dea condamnări, potrivit Antena 3.
 
Este uluitoare această apreciere a celor doi judecători, formulată în condiţiile în care nu au catadicsit să ceară cele 40 de volume de la DNA. 
 
Probabil însă că prin această motivare uluitoare cei doi judecători au dorit să-şi justifice condamnările date în cazul privatizării ICA.
 
Iată ce au afirmat în motivarea deciziei de condamnare cei doi judecători: "La acest moment trebuie analizat şi aspectul invocat de fiecare dintre inculpaţi cu privire la privatizarea în acelaşi mod a altor 40 de societăţi comerciale ce se aflau în portofoliul ADS şi a altora care se aflau în portofoliul AVAS, privatizări ce au fost analizate de către organele de cercetare penală şi considerate a fi legale, procedurile penale fiind finalizate prin soluţii de netrimitere în judecată. Curtea constată că circumstanţele exacte ale acestor privatizări nu sunt cunoscute, în cazul de faţă detaliile fiind cele care conduc la stabilirea situaţiei de fapt în mod concret, iar în lipsa unei cunoaşteri exact a acelor circumstanţe nu se poate realiza o comparaţie între acest caz şi celelate situaţii menţionate. Însă trebuie arătat că în măsura în care acele procese de privatizare ar fi fost realizate în acelaşi mod ca privatizarea din prezenta cauză, fără a contesta validitatea acelor soluţii din motivele arătate anterior, Curtea consideră că, în orice situaţii identice cu cea din cauza de faţă, soluţia care s-ar fi impus ar fi fost aceea ce urmează a fi adoptată prin prezenta decizie".
 
 
Privatizări făcute în perioada 2002 şi 2007
 
AVAS - 260 de societăţi comerciale
ADS - 40 de societăţi comerciale
39 privatizări - DNA a dat NUP
 
 
Privatizări făcute după modelul ICA
 
- Automobile Dacia
- Lafarge
- Albalact
- Cramele Prahova
- Remar Paşcani
- Petrotub
- Fepa Bârlad
- Uzina Republica - paragină, lansare Elena Udrea
- Marmosim - privatizată de Adriean Videanu
- Intercontinental - privatizată de fraţii Păunescu (B1)
 
Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

×
Etichete: Subiectiv
x close