Antena 3 CNN Actualitate Primul avion de linie deturnat a fost unul românesc... atacat de români

Primul avion de linie deturnat a fost unul românesc... atacat de români

<1 minut de citit Publicat la 19:29 27 Ian 2013 Modificat la 19:29 27 Ian 2013
Primul avion de linie deturnat a fost unul românesc... atacat de români
Foto: Antena3
La premierele aviative legate de Vuia, Vlaicu, sau Coanda, sau la performanţele greu de egalat ale lui George Valentin Bibescu, istoria aeronauticii mai consemnează numele României în dreptul unui record: prima deturnare în zbor a unei curse civile regulate a fost comisă de trei români, asupra unui avion cu echipaj românesc.

Pe 25 iulie 1947, pilotul Vasile Ciobanu, alături de mecanic şi telegrafist, s-au urcat la bordul avionului aparţinând companiei Tars, precursoare Tarom, pentru o cursă aparent banală până la Craiova. Între cei 8 pasageri care îşi cumpăraseră bilet se aflau 3 ofiţeri în uniformă.

La numai 10 minute de la decolare, pilotul a fost somat sub ameninţarea armelor să părăsească ruta şi să se îndrepte spre Turcia. Încercarea mecanicului de bord de a se opune l-a costat însă viaţa, el fiind împuşcat de sublocotenentul Aurel Dobrea.

Odată ajunşi în regiunea Izmir, cei 3 subofiţeri au fost arestaţi, judecaţi, iar pentru crima comisă la bordul avionului, Dobrea a fost condamnat.

Pilotul Vasile Ciobanu s-a întors în ţară, unde a fost socotit trădător şi condamnat de comunişti la 16 ani de închisoare şi muncă silnică.



×
x close