Şeful statului confirmă că a avut o discuţie cu ministrul Daniel Chiţoiu, în 17 octombrie, în cursul căreia "l-a avertizat" să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al preşedintelui.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, confirmă că a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Daniel Chiţoiu, în data de 17 octombrie a.c. în jurul orei 15.30. În cursul acesteia, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, domnul Radu-Graţian Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal. Motivele pe care domnul preşedinte Traian Băsescu le-a invocat sunt următoarele: (1) - mandatul domnului Radu-Graţian Gheţea la conducerea CEC Bank expiră în anul 2014, iar întreruperea acestuia fără o motivaţie temeinică este de natură a crea neîncredere în instituţia bancară; (2) - domnul Radu-Graţian Gheţea deţine, în prezent, şi funcţia de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, funcţie rezervată numai directorilor de bănci. După înlocuirea pe criterii politice a conducerii EximBank, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu că schimbarea din funcţie, nejustificată şi tot pe criterii politice, a domnului Radu-Graţian Gheţea este de natură să creeze neîncredere în sistemul bancar românesc", se arată în declaraţia de presă a lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, citat de
Mediafax.
Potrivit sursei citate, intervenţia preşedintelui a fost făcută "în baza Articolului 80, alin. (2) din Constituţia României".
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a afirmat că a fost sunat de către preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank, fără a motiva această intervenţie. Declaraţia a fost făcută miercuri seara, la Guvern, în contextul în care Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.