Mihai-Răzvan Ungureanu a fost învestit, miercuri, în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). La ceremonie a participat preşedintele Klaus Iohannis, informează Administraţia Prezidenţială.
"Klaus Iohannis a subliniat poziţia importantă a Serviciului de Informaţii Externe în recent adoptata Strategie Naţională de Apărare a ţării, mai ales în contextul modificărilor geopolitice rapide din regiune. Preşedintele României a precizat, de asemenea, că Serviciul de Informaţii Externe se află în prima linie a frontului împotriva provocărilor neconvenţionale din afara graniţelor, de aceea trebuie să-şi consolideze toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referă la evaluare strategică, avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie în momente de criză întemeiată pe informaţie reală, exactă şi la timp", a spus Iohannis la ceremonia de învestitură a lui Ungureanu
Şeful statului a mai susţinut că rolul SIE este important şi "din perspectiva relaţiilor şi cooperării euroatlantice şi internaţionale, unde prin contribuţiile specifice şi-a dovedit eficienţa în domeniul analizei strategice şi în promovarea multiplelor interese naţionale".
"Totodată, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că Serviciul de Informaţii Externe îşi va consolida atât performanţele în planul activităţii specifice, cât şi rolul de partener activ în formatele de lucru care privesc asigurarea securităţii naţionale?, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în 24 iunie, iar o săptămână mai târziu plenul reunit al Parlamentului l-a votat pe Ungureanu la conducerea SIE.