Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Colegiului Medicilor: Arafat este un profesionist. Sper să nu vină un clovn în locul lui!

Preşedintele Colegiului Medicilor: Arafat este un profesionist. Sper să nu vină un clovn în locul lui!

1 minut de citit Publicat la 13:36 10 Ian 2012 Modificat la 13:36 10 Ian 2012
Preşedintele Colegiului Medicilor: Arafat este un profesionist. Sper să nu vină un clovn în locul lui!
Foto: Agerpres
Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat că regretă faptul că şeful statului, în loc să fie moderator, a intervenit şi a provocat demisia lui Raed Arafat.

"Raed Arafat este un profesionist care a realizat un proiect şi pe care l-a dus până la capăt, dar a cărui voce nu a mai fost ascultată, deşi el este cel care a creat un sistem integrat de urgenţă care funcţionează foarte bine în România", a precizat Astărăstoae, citat de Mediafax.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Traian Băsescu, în loc să fie moderator pe o lege foarte importantă, a intervenit într-o emisiune televizată şi a generat demisia subsecretarului de stat Raed Arafat.

"Măcar în ceasul al doisprezecelea ar trebui să se înţeleagă că profesioniştii trebuie ascultaţi, nu blamaţi. Avem nevoie de un dialog real, nu formal. Da, Raed Arafat este un profesionist şi regret faptul că şi-a dat demisia", a adăugat Astărăstoae.

Preşedintele CMR a mai spus că speră ca persoana care îi va urma în funcţie lui Arafat să fie un profesionist şi nu un clovn.

"Sper ca în locul lui Raed Arafat să vină un profesionist aşa cum este el. Sper să nu vină un saltimbanc, un clovn", a spus Vasile Astărăstoae.



 

 

×
x close