Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele CNAS: Medicii prescriu medicamente scumpe în schimbul unor vacanţe exotice

Preşedintele CNAS: Medicii prescriu medicamente scumpe în schimbul unor vacanţe exotice

1 minut de citit Publicat la 13:24 03 Iun 2011 Modificat la 13:24 03 Iun 2011
Preşedintele CNAS: Medicii prescriu medicamente scumpe în schimbul unor vacanţe exotice
Foto: Intact Images
Scandalul dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate continuă. Preşedintele Casei îi acuză pe medici că prescriu anumite medicamente în schimbul unor vacanţe exotice.

"Vreau să denunţ relaţia de concubinaj care a existat şi există între medicii prescriptori şi piaţa farmaceutică. Acest lucru se petrece proporţional cu o creştere a vacanţelor şi a concediilor exotice pe care unii medici le fac", a declarat Lucian Duţă, citat de Mediafax.

Potrivit preşedintelui CNAS, unii dintre medicii prescriu anumite medicamente în schimbul unor avantaje, cum ar fi excursii în străinătate.

Duţă: Medicii prescriu numai medicamente scumpe

"În România se prescriu doar medicamente scumpe. Rolul CNAS este de a asigura medicamente pentru toţi pacienţii. În ultimii ani a fost o creştere a resurselor financiare de aproape 70%.”

Sigur că banii sunt încă puţini, dar aceşti bani s-au dus pe consumul de medicamente scumpe chiar dacă există şi variante la fel de bune, dar mai ieftine", a adăugat Lucian Duţă.

Reţete pentru oameni morţi

Preşedintele CNAS a mai făcut referire şi la situaţiile în care, la controale de rutină, s-a descoperit că erau prescrise reţete pentru pacienţi care erau decedaţi.

"În urma unui control de rutină efecutat în ultima lună am descoperit 2.000 de reţete prescrise la pacienţi decedaţi unii chiar şi de acum trei ani. Am sesizat organele statului. Suntem în proces de recuperare a sumelor", a precizat Lucian Duţă.
 

×
x close