Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, sub control judiciar

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, sub control judiciar

1 minut de citit Publicat la 15:18 15 Mai 2015 Modificat la 15:18 15 Mai 2015
frunzaverde.jpg
Foto: Agerpres
UPDATE - Sorin Frunzăverde a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin este suspectat că ar fi pus presiune, împreună cu vicepreşedintele CJ, pe 20 de primari din Caraş Severin pentru a aduna cât mai multe voturi pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al campaniei prezidenţiale.

UPDATE
- Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a plecat, vineri, în jurul orei 15.00, de la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost audiat de procurori aproximativ patru ore, în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în 2014.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin nu a vreut să facă nicio declaraţie referitor la audierea sa de către procurorii anticorupţie.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a ajuns vineri la DNA. El este citat pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în 2014.  

Sorin Frunzăverde a ajuns la sediul DNA în jurul orei 11.00, acesta refuzând să facă declaraţii privind dosarul în care a fost citat de către procurori.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost citat de anchetatori la audieri în dosarul în care joi au fost făcute percheziţii la biroul lui Frunzăverde de la CJ şi la locuinta acestuia din municipiul Reşiţa.

Procurorii DNA au percheziţionat, joi dimineaţă, atât biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş- Severin, liberalul Sorin Frunzăverde, cât şi locuinţa acestuia din municipiul Reşiţa.

Percheziţiile de joi dimineaţă au loc la doar două zile după ce procurorii DNA au percheziţionat şi biroul viceprşedintelui Consiliului Judeţean Caraş- Severin, Ionesie Gheorghioni, un apropiat al lui Sorin Frunzăverde.

În cursul zilei de miercuri, acesta a fost arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă de către judecătorii Tribunalului Timiş, decizia fiind contestată la Curtea de Apel Timişoara.


×
x close