Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Premiat în SUA, ignorat în România. Cel mai bun IT-ist român este orb

Premiat în SUA, ignorat în România. Cel mai bun IT-ist român este orb

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:09 04 Noi 2013 Modificat la 22:09 04 Noi 2013
Premiat în SUA, ignorat în România. Cel mai bun IT-ist român este orb
Radu Vasile, un tânăr programator din Constanţa s-a născut orb, dar acest lucru nu l-a descurajat în viaţă, ba din contră.

Ambiţionat să răzbească, Radu Vasile a devenit cel mai bun IT-ist român.

Şi-a înfruntat soarta şi a primit recunoaştere internaţională. Cea mai importantă companie de profil din Statele Unite l-a premiat, iar informaticianul orb a devenit faimos şi a demonstrat că poate face performanţă.

Din nefericire, imposibilitatea de a se angaja a fost singura dramă care l-a marcat cu adevărat.

"Toată lumea aprecia ceea ce făceam eu prin prisma handicapului de care sufăr, însă cam aceeaşi oameni puşi în faţa faptului de a mă angaja dădeau înapoi", a spus tânărul, într-un interviu acordat Neptun Tv.


Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, la "Sinteza Zilei", povestea informaticianului orb.

"În 2006, când am absolvit Facultatea de Matematică-Informatică, am depus C.V.-uri şi am precizat că sunt o persoană nevăzătoare. Cei care nu citeau atent C.V-ul mă sunau şi spuneau că mă angajează. În momentul în care le spuneam că sunt nevăzător şi întrebam dacă au vreo problemă cu asta, unii răspundeau că firma lor nu-mi poate oferi lucru în condiţii optime, iar alţii îmi spuneau că nu vor orbi în firmă", a spus Radu Vasile.

"Când am mai căpătat ceva experienţă, atitudinea lor s-a schimbat puţin. Mă chemau să-şi satisfacă o curiozitate bolnavă. Voiai să vadă şi ei cum e programatorul orb. Era o întreagă distracţie la interviuri", a adăugat tânărul informatician.

Vezi în clipul de mai sus povestea celui mai bun IT-ist român.

Urmăreşte înregistrarea integrală a emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".




×
x close