Potrivit premierului, nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie.
"Noi rămânem să acoperim din buzunarul nostru. Al dumneavostră, al meu, al celor care ne privesc, 9 miliarde de euro pe care România i-a pierdut astăzi, dintr-o semnătură. (...)Propunerea Comisiei Europene era 48 de miliarde, România a obţinut 39. Oricât de bine prezintă preşedintele, de fapt a fugit de la 48 la 39", a spus Ponta, în direct, la Antena 3.
"Deci practic, faţă de noiembrie, România nu a făcut decât să piardă 9 miliarde, să nu obţină nimic. Asta înseamnă că în 2014-2020, trebuie să scoatem din bugetul public, deci din buzunarele oamenilor, 9 miliarde de euro pe care puteam să-i primim de la Uniunea Europeană", a mai spus premierul.
"Cum să ne apropiem noi de ţările occidentale dacă ele primesc tot timpul mai mulţi bani de la bugetul Uniunii Europene şi noi mai puţini.(...) România a obţinut cea mai proastă înţelegere pe care putea să o obţină", a adăugat premierul.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunţat pe Twitter că s-a ajuns la consens pe bugetul UE.
Bugetul alocat României este de 39,887 miliarde de euro, mai mare decât precedentul.
Preşedintele Băsescu a declarat că pe lângă cele aproape 40 de miliarde euro obţinute de România la negocierea bugetului 2014-2020 mai pot fi adăugate cel puţin 4 miliarde de euro care ar putea fi salvate de la dezangajare pe exerciţiul 2007-2013 prin concesiile făcute de Consiliul European şi CE.
Pentru exerciţiul financiar 2007-2013, România a avut o alocare totală de 33,5 miliarde euro.
Citeşte şi:
Băsescu: România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului pentru 2014-2020