„Avem un sistem performant, care salvează sute şi mii de vieţi în fiecare an. Intervenţia de luni a fost un eşec, deci e o lecţie din care trebuie să învăţăm”, a spus Ponta, la ieşirea de la MAI.
Primul ministru a anunţat că adresa către CSAT de demitere a şefului Serviciului de Teelecomunicaţii Speciale pentru deficienţe în cazul accidentului aviatic de luni a fost redactată şi va fi semnată de o treime dintre membrii CSAT.
„STS-ul nu se află în subordinea sau în coordonarea Guvernului. Se află în subordinea CSAT-ului. Am întocmit o adresă pentru a discuta cât mai curând posibil modul în care STS-ul şi-a îndeplinit atribuţiile în cazul accidentului”, a explicat Ponta.
„La ROMATSA a plecat şeful ROMATSA; la Ministerul de Interne, şeful ministerului; la IGSU, şeful IGSU. Cred că la STS o să fie greu de găsit un operator care nu şi-a făcut treaba”, a spus premierul.
De asemenea, Victor Ponta a anunţat că a solicitat şi Corpului său de Control să verifice, împreună cu Ministerul Transporturilor, activitatea ROMATSA în cazul accidentului aviatic de luni.
„Există în primul rând o anchetă penală condusă de procuror şi în aceea nu putem interveni. În ceea ce privete funcţionarea instituţiei, am trimis şi Corpul meu de Control şi, împreună cu Ministerul Transporturilor, vom avea o analiză cât mai rapid şi măsurile care se impun”, a declarat Ponta.