Preşedintele Traian Băsescu minte pur şi simplu în cazul Oltchim, pentru a se apăra şi a-şi apăra protejaţii, după ce, cu acordul său tacit, Dan Diaconescu, Videanu, Boureanu şi Roibu au încercat să ascundă urmele ultimilor ani, care au condus compania spre faliment, a afirmat premierul Victor Ponta într-o intervenţie televizată în ediţia de vineri seară a emisiunii "Subiectiv", de la Antena 3.
Ponta a arătat că Guvernul încearcă acum să taie "contractele-căpuşă ale colegilor şi protejaţilor preşedintelui" şi a amintit că Executivul a înaintat plângeri penale şi în cazul fostului preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, al Poştei Române şi al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, plângeri însă nesoluţionate nici până în prezent de Parchetul condus de Daniel Morar, pe care preşedintele Băsescu "nu-l cunoaşte".
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, joi seară, că premierul Victor Ponta şi ministrul Daniel Chiţoiu i-au minţit şi şi-au "bătut joc" de oamenii de la Oltchim în timpul campaniei electorale, admiţând faptul că inclusiv Dan Diaconescu a profitat electoral de pe seama acestei situaţii.
VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "SUBIECTIV" DE LA ANTENA 3
Citeşte şi:Ponta: Suntem întotdeauna ultimii la masă când se împarte ceva, dar primii când apare un scandalPonta, la CNN: În România sunt respectate standardele. Cerem tratament corect în UE, în scandalul privind carnea de cal