Antena 3 CNN Actualitate Ponta, glumind: Marian Oprişan este "Francisc" de Vrancea

Ponta, glumind: Marian Oprişan este "Francisc" de Vrancea

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:30 14 Mar 2013 Modificat la 12:30 14 Mar 2013
Ponta, glumind: Marian Oprişan este "Francisc" de Vrancea
Foto: Antena 3
După ce va fi ales lider al Uniunii Preşedinţilor de Consilii Judeţene din România, lui Marian Oprişan i se va schimba probabil numele în Francisc al II-lea, a glumit, joi, premierul Victor Ponta.

I se va spune astfel, pentru că a fost ales după negocieri intense, în acelaşi timp cu Papa, a explicat şeful Guvernului.

"Eu cu Liviu (Liviu Dragnea, n.r.), când vorbim de Marian îi spunem Francisc. Dacă tot se alege azi cumva, probabil i se schimbă şi numele...", a spus amuzat Ponta.

El a mai avut o remarcă în acest sens, spunând că va urmări de la Bruxelles, unde va pleca în cursul zilei, fumul alb ce va ieşi de la UNCJR.

"De la Bruxelles voi urmări fumul alb care va ieşi după alegerea noului comitet director, al lui Francisc Marian Oprişan al II-lea", a adăugat Ponta.

Mai mult, când Oprişan a solicitat presei să părăsească sala de şedinţă, Ponta a comentat cu umor: "acest conclav este, ca şi celălalt, de la Vatican, unul secret".

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a fost contracandidat de către preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cel din urmă întrunind doar 6 voturi în favoarea sa. În condiţiile în care în UNCJR sunt 23 de preşedinţi de CJ membri ai PSD, funcţia de preşedinte va reveni candidatului susţinut de aceştia, respectiv Marian Oprişan.

Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales, pe 13 martie, noul Papă. Jorge Mario Bergoglio, care va sluji sub numele de Papa Francisc, este primul suveran pontif originar din America de Sud şi, totodată, primul Papă iezuit din istorie.






×
x close