În cel mai fericit caz, abia peste cinci ani am putea vorbi despre adoptarea monedei europene, a mai spus Ponta.
"Pentru România este o decizie politică clară că, spre deosebire de Marea Britanie sau alte ţări, vrem să intrăm în zona euro. Dar asta nu ar trebui să se întâmple foarte curând, pentru că, înainte de toate, avem nevoie de o economie puternică. Zona euro nu are nevoie de încă o economie slabă. Trebuie să fim puternici, competitivi, să adăugăm ceva zonei euro, nu încă o problemă. În al doilea rând, sunt optimist în privinţa asta, zona euro va implementa toate reformele bazate pe experienţele negative din trecut, ca să evite noi crize, precum cele prin care am trecut", a declarat Victor Ponta la Euronews.
Premierul a adăugat că 2018 ar fi "un termen realistic" pentru aderarea României la Zona Euro, el precizând că "urmează cu grijă modelul Poloniei, care poate fi un exemplu bun pentru România".