Parchetul instanţei supreme verifică dacă listele electorale permanente pentru referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale conţin date nereale "de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", informează, miercuri, Ministerul Public, citat de
Mediafax.
În continuarea cercetărilor efectuate de procurori în legătură cu listele electorale permanente şi listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie, în temeiul comunicatului Curţii Constituţionale din 2 august privind datele contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit din oficiu o cauză penală, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Ministerului Public.
"
Obiectul cauzei îl constituie verificarea modului în care au fost respectate prevederile legale referitoare la întocmirea listelor electorale permanente, precum şi a modului în care au fost întocmite înscrisurile transmise Curţii Constituţionale, pentru a stabili dacă acestea conţin date nereale, de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", a precizat sursa citată.
În această cauză, procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva chestorului Constantin Manoloiu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru abuz în serviciu în formă calificată.