Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu conţinutul listelor electorale permanente şi al listelor suplimentare utilizate în referendumul din 29 iulie, după ce Curtea Constituţională a comunicat că există date contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, a anunţat vineri Biroul de presă al ÎCCJ, citat de
Agerpres "În vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au solicitat copiile listelor electorale permanente şi listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original Autorităţii Electorale Permanente şi societăţii comerciale desemnate să realizeze procedurile tehnice. Societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice conform articolului 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare a pus la dispoziţia procurorilor documentele solicitate", se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al ÎCCJ.
Potrivit acestuia, toate documentele au fost primite şi păstrate la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile hotărârii Biroului Electoral Central privind operaţiunile tehnice care se realizează pentru centralizarea rezultatelor referendumului.
"S-au dispus măsurile necesare pentru îndeplinirea activităţilor prevăzute de articolul 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare. Documentele ridicate sunt necesare în efectuarea activităţilor de urmărire penală. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică", se menţionează în comunicatul PÎCCJ.
Curtea Constituţională a României a solicitat joi Guvernului ca până la data de 31 august să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie.
"Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, până la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012", se arată într-un comunicat transmis joi de CCR.
Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului pentru data de 12 septembrie.