Antena 3 CNN Actualitate Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii

Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 21:36 29 Mai 2013 Modificat la 21:36 29 Mai 2013
Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii
Foto: captura Antena 3
Controlul naţional la comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a evidenţiat că 18 dintre acestea funcţionează cu avize vechi de la Ministerul Muncii, în condiţiile în care, în majoritatea cazurilor, componenţa lor s-a modificat în ultimul an, arată un raport obţinut de Mediafax.
 
Concluziile raportului au fost dezbătute miercuri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

 
În ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (CEPAH), s-a constatat că toate cele 47 de comisii verificate funcţionează în baza hotărârilor consiliilor judeţene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
 
Dintre acestea, 26 de comisii funcţionează cu avizul actualizat al ministerului, trei comisii (Mureş, Sibiu şi Mehedinţi) au solicitat avizul anterior controlului, în prezent fiind în curs de soluţionare, iar celelalte 18 comisii au avize foarte vechi, obţinute în anii 2004-2008, deşi, în majoritatea cazurilor, componenţa lor s-a modificat în ultimul an.
 
Astfel, funcţionează fără avizul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) comisiile din judeţele Arad, Argeş, Bistriţa Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Neamţ, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, precum şi două din Bucureşti - sectorul 4 şi sectorul 5. 
 
Corpul de control a mai constatat că, la nivel judeţean, secretariatele comisiilor de evaluare funcţionează cu un număr diferit de persoane, respectiv între unu şi şapte angajaţi.
 
Din această cauză, în judeţele în care există un număr redus de personal, s-au constatat întârzieri în întocmirea şi transmiterea documentelor comisiei, în această situaţie fiind judeţele Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Maramureş şi Sălaj.
 
Referitor la organizarea şi funcţionarea serviciilor de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap (SEC), verificările au arătat că în opt judeţe (Braşov, Giurgiu, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Suceava, Teleorman), precum şi în sectoarele 1, 3 şi 5 ale Municipiului Bucureşti, serviciile de evaluare complexă nu cuprind toate categoriile de specialişti prevăzute de lege. 
 
Controlul dispus de ministrul Muncii a mai identificat nereguli şi în procesul de evaluare a persoanelor cu dizabilităţi.
 
Comisia de control a constatat că sunt nereguli şi în ce priveşte asigurarea accesului persoanelor cu handicap în clădirile în care funcţionează comisiile SEC şi CEPAH - fotoliu rulant, rampă de acces, afişaj optic.
 
 
Alături de Oniga, a fost arestată şi Georgeta Oprea, pe care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o acuză de dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la înşelăciune, toate în formă continuată.

Viorica Oniga a primit dispoziţie de eliberare din funcţie în data de 17 mai, însă aceasta a rămas în fruntea comisiei de evalure. Ancheta DNA a luat amploare după ce Antena 3 a scos la iveală mai multe cazuri de bolnavi umiliţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Prahova. 

×
Etichete: Ministerul Muncii
x close