Update 13.15 - Peste 800 de membri FSE 'Spiru Haret' protestează, luni, în fața Palatului Parlamentului
Peste 800 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" pichetează, luni, Palatul Parlamentului, cadrele didactice solicitând, în principal, alocarea a 6% din PIB pentru sistemul de învăţământ.
Protestatarii fluieră din vuvuzele, scandează lozinci precum "6%!" şi poartă pancarte pe care se poate citi: "Suntem slugi la stat, nu salariaţi!", "Deblocare posturi, debirocratizare, depolitizare!", potrivit
Agerpres.
"La protestul de astăzi (luni-n.r.) participă peste 800 de profesori din judeţele Dolj, Brăila, Iaşi, Teleorman, Vâlcea, Argeş, dar şi din municipiul Bucureşti. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că actuala guvernare nu a schimbat nimic în legislaţie, folosindu-se de aceleaşi legi din timpul guvernării Boc. Noi dorim atât alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, cât şi modificarea Legii Educaţiei Naţionale, aplicarea ambelor măsuri ţinând exclusiv de Parlament", a declarat Constantin Lungulescu, preşedintele Filialei Dolj a FSU Spiru Haret.
Potrivit autorizaţiei date de administraţia locală, acţiunea de protest trebuie să se încheie înainte de orele 14.00.
Preşedintele Federaţiei sindicatelor Spiru Haret, Marius Nistor, despre nemulţumirile profesorilor