Update 12:00 - 25 de persoane din Strehaia, Mehedinţi, au fost duse la audieri duminică, în urma percheziţiilor care au vuzat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani.
La această oră au loc 30 de percheziţii în Strehaia, Hunedoara, Timişoara, Argeş şi Cluj. Sunt vizate 34 de persoane suspectate de fraude bancare. Conform unui comunicat al DIICOT, procurorii fac 30 de percheziţii domiciliare în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani. Liderii grupării au identificat 50 de societăţi comerciale care aveau cifre semnificative de afaceri şi, în înţelegere cu administratorii acestora, în schimbul unui comision de 10%, au emis facturi fiscale pentru operaţiuni comerciale fictive, de livrare de mărfuri sau prestare servicii, în scopul diminuării taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, se arată în comunicatul DIICOT. „Membrii grupării au înfiinţat în acest scop cinci societăţi comerciale, tip fantomă, cu sediul în localitatea Strehaia, aceasta acumulând debite substanţiale către bugetul de stat, constând în TVA şi impozit pe profit, datorat urmare a activităţii infracţionale”, conform sursei citate. Sumele de bani erau achitate în conturile societăţilor comerciale controlate de către cei doi, deschise la diverse unităţi bancare, de unde erau ridicate imediat în numerar şi împărţite între membrii grupării. „Cu titlul de exemplu, numai pentru cinci dintre societăţile comerciale atrase de către învinuiti s-au facturat mărfuri şi servicii în valoare totală de 26.400.000 de lei (6 milioane de euro), sumă ridicată în numerar de către învinuiţii Mihai Ion şi Mihai Fănel Daniel, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 2.400.000 de euro”, se mai arată în comunicat. Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este estimat până în acest moment la 20.000.000 de euro.