Patru persoane au fost reţinute, miercuri seara, în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse alterate, cercetările fiind continuate la structura centrală a DIICOT, informează
Mediafax.
Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.
Peste 200 de tone de carne expirată au fost retrase din magazine.
Tone de carne stricată au fost scoase la vânzare în mai multe magazine din ţară de către o grupare de evazionişti. Carnea expirată era reambalată şi vândută ca produs proaspăt, iar prejudiciul este de 15 milioane de euro.Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziţionat, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operaţiunile reale fiind evidenţiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.
De asemenea, susţin procurorii, există suspiciunea că reţeaua achiziţiona marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie şi Germania, direct prin firme "fantomă" ale reţelei şi apoi o vinde pe piaţa internă, "la negru", la un preţ apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub preţul pieţei, "fapt ce reprezintă concurenţă neloială în raport cu societăţile comerciale ce derulează acelaşi tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale".
O altă modalitate de acţiune a reţelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piaţa de carne din România, de marfă către societăţi comerciale din Bulgaria şi Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăţi de tip "paravan", care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piaţa internă fără înregistrarea tranzacţiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.