Există indicii temeinice că cei patru maghiari care au primit interdicţia de a intra în România pot întreprinde acţiuni cu risc pentru siguranţa naţională, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Procurorii au cerut Curţii de Apel Bucureşti să-l declare indezirabil pe Mikola Bela, Liderul Noii Gărzi maghiare, una dintre miscările de extremă dreapta, de la Budapesta. Demersul a venit la cererea SRI, care a supravegheat acţiunile maghiarilor şi a apreciat că Mikola ar putea pune în pericol ordinea constituţională. Acesta a fost printre cei mai vocali în a cere autonomia ţinutului secuiesc.
Autorităţile române spun că îi vor informa pe oficialii ungari, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate de măsurile anunţate la Bucureşti sunt informate. Scandalul s-a declanşat după mitingul de lunea trecută, de la Tîrgu-Mureş, când membrii partidului Jobbik s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au aruncat cu petarde.