Antena 3 CNN Actualitate Patru copii, cu vârste între 1 şi 5 ani, găsiţi carbonizaţi pe patul din casă

Patru copii, cu vârste între 1 şi 5 ani, găsiţi carbonizaţi pe patul din casă

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 22:23 09 Ian 2013 Modificat la 22:23 09 Ian 2013
Patru copii, cu vârste între 1 şi 5 ani, găsiţi carbonizaţi pe patul din casă
Foto: aqilahavc.wordpress.com
Update 22.25 - Cei patru copii din Bacău care au murit, miercuri, într-un incendiu, au fost găsiţi de pompieri pe patul din cameră, unde, cel mai probabil, s-au urcat speriaţi de flăcările care începuseră să cuprindă camera în care fuseseră lăsaţi singuri de tatăl lor, plecat la cumpărături în sat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, niciunul din cei patru fraţi nu a fost găsit în apropierea uşii de acces în încăpere, astfel că, cel mai probabil, copiii nu au încercat să se salveze dn incendiu, fiind găsiţi înghesuiţi unul într-altul pe patul din camera cuprinsă de flăcări unde s-au urcat de frică.

"În momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii s-au speriat, cel mai probabil, şi s-au urcat cu toţii pe patul din cameră. De altfel, acolo au şi fost găsiţi carbonizaţi de către pompieri, fără să fi reieşit din cercetările la faţa locului intenţia vreunuia dintre ei de a părăsi încăperea", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, potrivit Mediafax.

Copiii au fost lăsaţi singuri de tatăl lor, care a plecat la cumpărături în sat. După aproximativ o oră, unul dintre vecini a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa incendiul.



Update 19.50 - Locuinţa în care patru copii au murit carbonizaţi, miercuri, în localitatea băcăuană Măgura, a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de o sobă metalică, ceea ce a condus la aprinderea suprafeţei textile, informează Mediafax.

Incendiul a izbucnit la o bucătărie de vară, formată din două camere şi cu o suprafaţă totală de 30 de metri pătraţi, într-una din încăperi fiind lăsaţi singuri de către tatăl lor şi cei patru copii. De fapt, camera a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de soba din tablă cu care era încălzită încăperea, ulterior extinzându-se la întreaga locuinţă.
__________________________________________________

Patru copii dintr-o comună din judeţul Bacău au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor.

Copiii aveau vârste de patru şi cinci ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Tatăl a lăsat copiii singuri acasă, pentru că a plecat în sat, iar soţia lui nu mai este în ţară, ci munceşte în Italia.

Bărbatul a mers în sat, iar la întoarcere şi-a găsit casa în flăcări şi copiii carbonizaţi. Omul este în stare de şoc, primeşte îngrijiri medicale şi nu se poate vorbi cu el în acest moment.

Chiar în această dimineaţă, soţia îi trimisese 50 de euro, pentru a cumpăra cele necesare copiilor.

Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, dar se va demara o anchetă, pentru a se stabili motivele.







×
x close