Patronatele din industria alimentară ameninţă cu greva fiscală la începutul anului viitor dacă TVA nu va fi redusă la 5% pentru carne.
Reprezentanţii industriei şi cei ai guvernului nu au ajuns la o întelegere în privinţa acestei scăderi.
Ei spun că promisiunile au fost ca după rezultatele reducerii TVA la pâine, care au fost anunţate drept pozitive, să se reducă taxa şi pentru carne şi preparatele din carne.
"Am ajuns la concluzia că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu au făcut niciun fel de calcule. În luna februarie vom fi şi mai mulţi în stradă. Dacă nu vor înţelege nici atunci, vom face grevă fiscală" a spus Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, într-o intervenţie telefonică la News Magazine.