Parlamentari români au susținut miercuri, la Belgrad, necesitatea respectării drepturilor minorității române din Serbia, în special a dreptului la educație în limba maternă și a libertății convingerilor religioase, transmite AGERPRES.
Din delegația parlamentară română care s-a întâlnit cu vicepreședintele parlamentului sârb, Vladimir Marinkovic, și cu parlamentari sârbi au făcut parte, printre alții, Ben-Oni Ardelean, secretar al Comisiei pentru afaceri externe a Senatului României, și Slavomir Gvozdenovic, membru al parlamentului român din partea Uniunii Sârbilor din România.
În timpul întrevederii, parlamentarii sârbi și cei români au susținut că exercitarea drepturilor minorităților naționale în Serbia și România trebuie să fie o prioritate în relațiile viitoare dintre cele două țări.