Palatul de Justiţie din Arad, în care îşi au sediul şi Tribunalul şi Judecătoria, a fost evacuat, vineri după-amiază, în urma unei ameninţări cu bombă primită la 112, poliţiştii izolând perimetrul în care se află clădirea şi închizând traficul pe două străzi din zonă, informează
Mediafax.
La serviciul de urgenţă 112 a fost primit, vineri, în jurul orei 17.00, un apel prin care se anunţa existenţa unei bombe în clădirea Palatului Justiţiei din Arad, care găzduieşte, între altele, Tribunalul şi Judecătoria Arad.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, la faţa locului au fost trimise mai multe echipe care au luat măsuri de asigurare a perimetrului exterior al clădirii, în timp ce traficul pe două străzi din zonă a fost închis.
De asemenea, a fost luată măsura evacuării clădirii, în care se aflau la acea oră câteva zeci de persoane, majoritatea angajaţi ai instituţiilor respective.
Potrivit sursei citate, la faţa locului sunt aşteptate echipe de intervenţie specializate ale SRI, care urmează să verifice dacă există vreun dispozitiv exploziv în clădire, fiind mobilizate şi echipaje SMURD şi autospeciale de stingere a incendiilor.