Statul a pierdut în 20 de ani peste 3 milioane de hectare de pădure. Prin retrocedări, unele dintre ele făcute ilegal. Din 1991 şi pînă la 1 decembrie anul acesta, persoane fizice, Biserica, dar şi primăriile au primit mai exact 3,17 milioane de hectare de pădure.
Cifrele apar într-un raport al Curţii de Conturi numit "Dezastrul pădurilor României" şi redactat pe baza informaţiilor oferite de Romsilva.
Din cele 3,17 milioane de hectare retrocedate, aproape 1 milion şi jumătate au revenit unor persoane fizice, aproape un million unor autorităţi locale, aproximativ 14 mii de hectare unor unităţi de învăţământ, 117 mii la Biserici şi 16 mii de hectare au revenit Academiei Române.
Teoretic, statul roman ar mai avea păduri de dat. Datele de la Romsilva arată că 3,34 de milioane de hectare de pădure ar trebui retrocedate şi, aşa cum spuneam, doar 3,17 milioane de hectare au ajuns în proprietate privată.
O parte dintre suprafeţele cerute de la Romsilva au ajuns subiect de proces, în instanţă. Practic, aşa, statul a reuşit să păstreze mari suprafeţe forestiere. Mai précis - 270 de mii de hectare. Biserica din Bucovina a pierdut în instanţă mare parte din această suprafaţă. Dosarul pe care l-a pierdut viza retrocedarea a 166.000 ha de padure.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, peste 15 mii de hectare au fost date de stat unor privaţi cu încălcarea legislaţiei în materie de fond funciar şi, teoretic, ar putea fi readuse în proprietatea publică a statului.
Aceeaşi sursă arată că statul a pierdut suprafeţe mari forestiere printr-o schemă simplă. Au existat păduri care au fost retrocedate unor entităţi înfiinţate după anul 2000, fără ca Statul Român să fie cooptat ca membru cu drepturi depline, deşi până la momentul respectiv era partener cu drepturi egale în diverse asociaţii cu acele entităţi.