Orădeanul acuzat că a primit 500.000 de euro promiţând că va interveni la funcţionari ai Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) pentru urgentarea plăţii a peste 5 milioane de euro către un terţ, a fost arestat preventiv, informează Mediafax.
Curtea de Apel Oradea a decis, joi, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Daniel Marin Bran, acuzat că a primit 500.000 de euro promiţând că va interveni la funcţionari ai Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) pentru urgentarea plăţii a peste 5 milioane de euro către un terţ.
Bran este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Orădeanul a făcut recurs la decizia Curţii de Apel Oradea, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înainte de a intra la Curtea de Apel Oradea, Daniel Marin Bran a declarat că nu cunoaşte motivele pentru care se află acolo şi că este nevinovat. "Nu am cerut bani de la nimeni şi pentru nimic", a spus acesta.
Bran a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie de la Oradea.
Procurorii arătau că, în perioada aprilie - mai 2013, Bran a pretins şi primit de la o persoană, titular al unui drept litigios, 500.000 de euro, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) pe care-i poate determina să facă acte care intră în atribuţiile lor de serviciu, în legătură cu restituirea dreptului litigios în valoare de 5.213.222 de euro obţinut în baza unei sentinţei civile pronunţate de o instanţă de judecată.
Acesta, arătau procurorii, a primit de la titularul dreptului litigios suma de 500.000 de euro, din totalul de 5.213.222 de euro, bani obţinuţi ca urmare a executării silite a Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor în cursul lunii mai 2013.
Cei 500.000 de euro, nota DNA, au fost disimulaţi prin întocmirea în fals a unui înscris sub semnătură privată, intitulat "Contract de împrumut", făcut pentru suma de 2,2 milioane de lei, între cumpărătorul de influenţă şi o rudă a lui Bran.
Pentru a ascunde originea ilicită a banilor, notau anchetatorii, din suma de 500.000 de euro, Bran a cumpărat în cursul lunii iunie, pe numele soţiei, un autoturism de lux în valoare de 45.000 de euro.